În cadrul documentării situației privind donarea de sânge la nivel internațional concluzia principală care poate fi trasă este că majoritatea statelor / agențiilor adoptă măsuri similare: campanii media de promovare a donării în momente de deficit cuplate cu o informare mai degrabă pasivă în restul timpului. Prezentăm mai jos acele exemple de abordări care ies din tipar, în speranța că o abordare diferită a problematicii va îmbunătății rata de donare.

  1. Campanii de promovare a donării de sânge

Un prim exemplu găsim în Japonia, unde promovarea se concentrează în ultimii ani pe tinerii până în 30 de ani. Crucea Roșie Japonia, instituția responsabilă de colectarea sângelui, utilizează în acest scop mascote (una generală, patru pentru grupele principale de sânge, plus diverse mascote pentru prefecturi individuale) și colaborări cu idoli ai tinerilor (sportivi, cântăreți, actori etc.) pe care îi folosește în campanii media sau evenimente.

În Bosnia și Herțegovina clubul de fotbal FC Sarajevo organizează periodic campanii de donare de sânge utilizând ca punct de donare clinica medicală proprie. În cel puțin o ocazie a oferit bilete gratuite la meciul pe care urma să îl joace celor ce au donat.

  1. Prezența on-line

Menționăm în primul rând că nu am reușit să identificăm site-ul Institutului Național de Transfuzie Sanguină, ci doar ale unor centre zonale (sau paginile acestora pe facebook.com).

Dintre site-urile vizitate și pe care le considerăm a fi exemple de bune practici am selectat:

– Marea Britanie https://www.blood.co.uk/. Site extrem de bine pus la punct.

– Canada https://blood.ca/en. Site-ul se concentrează pe efectul donării de sânge, mergând pe varianta impactului emoțional al poveștilor reale ale celor ajutați.

– Letonia https://www.vadc.lv/en. Site minimalist însă oferă imediat informații privind nivelul de sânge din țară și modul în care este utilizat sângele.

  1. Parteneriate și Recompense

În Letonia este utilizată o aplicație pentru telefoanele mobile care informează donatorii în timp real care este timpul de așteptare și câte alte persoane mai sunt înaintea lor la coadă. Programul este pus în practică în parteneriat cu Samsung și Tele2.

Tot în Letonia donatorii fideli primesc un card în baza căruia beneficiază de reduceri în magazinele partenere.

Centrul de Transfuzii din Namibia are parteneriate în derulare cu aproape toate unitățile de învățământ, periodic trimițând medici sau asistente medicale pentru a ține ore de informare privind donarea de sânge.

În Statele Unite ale Americii sunt extrem de multe exemple de asociații și parteneriate care oferă mici daruri simbolice donatorilor sau organizează diverse evenimente. În unele situații recompensele sunt consistente (de exemplu mese gratuite la restaurant) dar sunt acordate pe baza unei loterii. Menționăm și că unele parteneriate durează de câteva zeci de ani.

În Japonia sunt oferite cadouri simbolice – pixuri inscripționate, calendare etc. Donatorii primesc de asemnea și felicitări periodice pentru a le reaminti că a trecut suficient de mult timp de la ultima donare și sunt din nou eligibili.

În Suedia persoanele care donează primesc SMS-uri de mulțumire în momentul în care sângele donat de ei este utilizat.

Rusia a trecut recent de la un sistem bazat pe retribuții la unul care încurajează donațiile voluntare, drept urmare compensații bănești sunt oferite doar pentru grupe / componente de sânge rare și pentru donatorii fideli (peste 40 de donări de sânge sau 60 de plasmă). Donatorii primesc însă un prânz gratuit și benefici intangibile (tratament preferențial la selectarea zilelor de concediu, tratament medical cu prioritate în instituțiile de stat și posibilitatea de a achiziționa bilete în stațiuni).

În India, Yemen, Nepal, Bangladesh, Malaezia și Sri Lanka o asociație a creat un site (http://friends2support.org/) ce reunește donatori voluntari care pot fi contactați pentru a oferi sângele propriu celor în nevoie.

Abordările prezentate nu acoperă în întregime paleta de metode prin care oamenii pot fi încurajați să devină donatori, însă considerăm că sunt suficient de diferite față de cele ce au fost utilizate în comunitatea noastră încât să merite o analiză a posibilei eficiențe.

Propuneri pentru România:

  1. Transparentizarea domeniului și centralizarea / coordonarea informației în mediul on-line.

Se pot lua ca model site-urile prezentate mai sus. În România nu se cunoaște nivelul stocurilor de sânge pe tipologii și nici care este cererea curentă. Informările apar sporadic, tind să fie alarmiste, iar uneori nu au acoperire în realitate.

Statul nu prezintă încredere, așa că nu ne putem aștepta la îmbunătățirea situației prin Ministerul Sănătății sau alte instituții ale sale. O soluție ar fi prin asumarea acestui rol de un ONG (Crucea Roșie, de exemplu) care în timp să ajungă să aibă și statut legal în domeniu.

  1. Concentrarea pe segmentul de vârstă 16-25 de ani.

Propunerea este de focalizare a energiei pe acest segment cu scopul de a genera comportamente durabile în timp. Printre metodele prin care pot fi convinși tinerii:

– activități în cadrul Școlii Altfel (pentru elevi) cu vizite la centrele hematologice, secții de urgență de la spitale (UPU)

– parteneriate cu centrele hematologice pentru ore de informare (vom dezvolta mai jos)

– parteneriate cu artiști / festivaluri / companii (vom dezvolta mai jos)

  1. Implicarea comunității / mediului de afaceri local

Parteneriatele ar trebui să pornească de la nivel local, sugestia fiind ca centrele locale de  hematologie din comunitățile cu probleme în colectarea de sânge să aducă actorii relevanți la masă. Parteneriatele ar trebui să susțină implicarea prin resursă umană în primul rând, și nu financiară.

Pentru activitățile din școli sunt necesari comunicatori / speakeri – centrele hematologice sau spitalele nu au așa ceva, însă industria farma / distribuitorii de medicamente au personal specializat în comunicare / vânzare și cu back-ground medical. Ei sunt cei care ar trebui să „vândă” tinerilor ideea de a dona.

Este nevoie de web-designeri și content creators pentru prezența on-line, specialiști care, iarăși, nu se găsesc la centrele hematologice. Site-ul canadian (vezi prima pagină) este un foarte bun exemplu. Asociațile de pacienți sau doctorii din spitale pot face legătura cu pacienții care acceptă să le fie făcută publică situația, modul cum au fost ajutați / salvați.

Companiile de telefonie pot intra partenere cu mai multe contribuții: a. Modelul suedez de sms de mulțumire când este utilizat sângele donat. E nevoie de informații de la centrul hematologic și spitale (trasabilitatea donației). b. Recompensă la donare – donatorul primește un cod prin care își poate (re)încărca cartela sau primi credit la donare. c. Remindere automate la 3-4 luni către donatori, că pot dona din nou.

Companii locale / naționale pot oferi reduceri simbolice sau consistente (pe bază de loterie) pentru donatori. Avantajul concentrării pe mediul local de afaceri este că pot fi combinate cu alte evenimente locale de promovare a afacerilor.

Artiști, impresari, event organizeri pot contribui folosindu-și imaginea. Un aspect important, dacă ținem cont că ne adresăm tinerilor, este să li se lase libertate creativă deplină – ei își înțeleg fanii, nu noi, așa că ei știu pe ce limbă să le-o spună. În această categorie ar trebui introduși și creatorii din mediul on-line (Bromania, Likeone, Flick, Junimea etc.).

 

Material realizat de către JCI Galați în cadrul campaniei Donează o picătură! – JCI Share Your Blood, cu sprijinul studenților din anul I, RISE, Facultatea de Istorie, Filosofie și Teologie, Universitatea „Dunărea de Jos”, Galați.