Despre noi

Junior Chamber Internaţional – JCI, este una dintre cele mai importante organizaţii non-guvernamentale (ONG, non-profit) din lume, având peste 100 organizaţii naţionale afiliate, cu peste 200.000 membri, persoane între 18 şi 40 ani, cu filiale în peste 5.000 comunităţi locale de pe tot globul. Fiecare membru JCI împărtăşeşte covingerea potrivit căreia, pentru a aduce o schimbare pozitivă pe termen lung, trebuie să devenim noi înşine mai buni. Căutăm soluţii pentru problemele din comunităţile noastre, croite pe baza caracteristicilor acestora, pentru a construi o lume mai bună şi creând astfel impact global.

Misiunea JCI

JCI este o platformă de oportunităţi de dezvoltare prin care tinerii dobândesc puterea de a crea schimbări pozitive în comunitatea în care trăiesc.

Junior Chamber International România a fost întemeiată în 2002-2003 și este alcătuită în prezent din organizațiile locale JCI București, JCI Constanța, JCI Timișoara, JCI Cluj, JCI Brașov, JCI Iași, JCI Craiova, JCI Prahova, JCI Târgu Mureș și grupurile de inițiativă din Galați și Impact (București). Cu peste 250 de membri activi, la nivel național, organizația are ca scop implicarea tinerilor activi cu vârste cuprinse între 18 – 40 de ani pentru dezvoltarea de impact pozitiv în comunități. JCI România este membră cu drepturi depline a organizației Junior Chamber Internațional.

Viziunea JCI România – Dorim să fim cea mai importantă reţea naţională de tineri cetăţeni activi: lideri, antreprenori şi profesionişti.

JCI Galați este format din tineri lideri și întreprinzători ce își doresc să schimbe în bine comunitatea locală prezentând, lansând în dezbatere și implementând soluții concrete pentru dezvoltarea antreprenoriatului local, coagularea societății civile, internaționalizarea oportunităților locale și la alte probleme ale comunității.