În perioada 5-8 octombrie a avut loc Conferința națională JCI România, organizată de JCI Constanța, în cadrul căreia au participat membri din 11 locale JCI din România, inclusiv JCI Galați și 12 membri internaționali din Estonia, Islanda, UK, Monaco, Germania.

Acest eveniment are loc anual și este plin de activități pe toate gusturile, iar în acest an, JCI Galați a participat pentru prima data în cadrul unei conferințe naționale, în urma căreia a rămas cu o bogată experiență. Ne dorim să vă facem martori la experiența dobândită și să trecem prin toate activitățile la care am participat.

Timp de 4 zile am fost inconjurați de oameni minunați, deschiși, entuziaști, energici, prietenoși și adjectivele de laudă pot continua. Pe lângă atmosfera creată de oamenii din jur, nici activitățile programate nu au fost mai prejos. Și ca să dovedim ceea ce spunem, o să facem o descriere a întregii conferințe.

În prima seară am participat la ceremonia de deschidere a conferinței, unde au luat cuvântul organizatorii conferinței și președinții locali. Despre ce a urmat după deschidere nu putem decât să vă spunem că a fost distracție.

pic1-CN2017

A doua zi, vineri, 6 octombrie, a fost o zi fierbinte pentru mulți. A avut loc, la Universitatea Ovidius, Conferința Dezvoltarea Durabilă a Turismului, o conferință care s-a dovedit a fi nu doar interesantă, dar și interactivă și plină de informații relevante. Invitații au fost persoane cu putere de decizie din domeniul turismului: ministrul turismului, Mircea Titus Dobre; Corina Martin, președinte al Federației naționale de promovare turistică din România și vicepreședinte Asociația Litoral – Delta Dunării; Ion – Dănuț Jugănaru, director Camera de comerț și Industrie Constanța; Călin Ile, președintele Federației Industriei Hoteliere din România; Adrian Bîlbă, director Complexul Muzeal de Științe ale Naturii; Cristian Barhalescu, presedinte ANAT Sud-Est și presedinte Asociația Litoral – Delta Dunării. Obiectivele discuției au fost: – prezentarea Strategiei Naționale de Dezvoltare a Turismului în România; tendințe în turismul românesc – provocări și soluții; panel de discuții cu autorități și specialiști; rolul clusterelor în turism; marketingul locurilor; turismul cultural și criza personalului calificat în servicii. Rezultatul a fost neașteptat: discuțiile au fost interactive, întrebări relevante, răspunsuri de la toți invitații, informații concrete, utile, importante. În prima parte a discuției, chiar s-a depășit timpul alocat sesiunii, deoarece se ajunsese într-un stadiu avansat.

pic2-CN17

pic3-CN17

În paralel cu discuțiile despre turism au avut loc și alte activități: concursul de Public Speaking și Debate, organizat de vicepreședintele Resurse Umane JCI România, Salamon Francisc, training despre Princiile schimbării, ținut de Gordon Geisler din JCI Germania, trainer în cadrul Academiei Germane JCI, Atelierul Digital Google România, JCI Play 4*4, traseu prestabilit cu mașini de teren și activități de networking. Starea de interes față de temele alese în cadrul conferinței s-a mențnut până la finalul zilei, când toți participanții s-au destins într-un cadrul informal.

Din punct de vedere al activităților, sâmbătă a fost o zi la fel de fierbinte, dacă nu chiar mai fierbinte. Au avut loc alegerile pentru noul Board Național 2018, traininguri despre Cum să te vinzi mai bine ca antreprenor sau freelancer, ținut de Florin Șomodi, director dezvoltare JCI România 2017, World Trade Game, organizat de Elze Woudstra (JCI EDC Councillor) și Zoe Aphamis (JCI Vicepresident), training JCI – efective meetings ținut de Nadia Bondari ( JCI Moldova), Motivational & Development Session, ținut de Gordon Geisler și Elze Woudstra. Iar seara a fost plină de emoții și aplauze în cadrul Galei JCI România Awards, unde au fost premiate proiectele și membrii pentru diverse categorii din localele JCI România. După JCI Awards a urmat Gala TOYP unde emoțiile nu au dispărut, ci dimpotrivă, am fost martori la premierea și recunoașterea meritelor a 10 finaliști din concursul Ten Outstanding Young Persons, pentru aportul adus în crearea unei comunități mai bune în jurul nostru. Câștigătorii au fost: Sebastian Burduja (Politic, juridic, guvernamental), Cornel Amariei (Științific, tehnic), Călin Brandabur (Științific, tehnic), Elif Memet (Academic), Radu Vasile (Umanitar, voluntariat), Cătălina Ponor (Auto-Depășire), Darie Tica (Protejare Mediu), Larisa Claru (Umanitar, voluntariat), Ștefan Moisei (Auto-Depășire) și Cristian Coman (Protejare Mediu). După momente atât de emoționante, toată lumea s-a destins la Gala Dinner, în compania prietenilor și oamenilor dragi.

pic4-CN17

pic5-CN17

Dar cum tot ce este frumos durează puțin, încet-încet duminică, participanții  cu regrete evidente pe față, au început să se retragă spre orașele și țările lor, așteptând cu emoție următoarele întâlniri.

Suntem recunoscători și dorim să mulțumim organizatorilor JCI Constanța pentru șederea frumoasă, locația, evenimentele, activitățile, petrecerile, într-un cuvânt TOT.